Sânnicolau Mare (în germană Groß Sankt Nikolaus, Großsanktnikolaus, în maghiară Nagyszentmiklós, în bulgara bănățeană Smikluš) este un oraș în județul Timiș, Banat, România. Aflat la 66 km nord-vest de Timișoara și 68 de km de Arad, este și cel mai vestic oraș din România, fiind și al treilea oraș ca mărime din județ, după Timișoara și Lugoj. Sânnicolau Mare este un oraş de graniţă, având 6 km de frontieră cu Ungaria, pe cursul neregularizat al râului Mureş. Oraşul este aşezat în Câmpia joasă a Arancăi şi pe malurile Canalului Aranca, un vechi curs al râului Mureş care, în timpuri îndepărtate, era navigabil.

Hotarul oraşului se învecinează la est cu hotarul comunei Saravale la 7 km, la sud cu hotarul comunei Tomnatic la 12 km distanţă, în sud-vest cu hotarul satului Nerău (comuna Teremia Mare) la 13 km distanţă, în vest la 12 km distanţă cu hotarul comunei Dudeştii Vechi ,iar la nord-vest la 6 km distanţă cu hotarul comunei Cenad. În linie dreaptă, localitatea se află la 5 km de graniţă cu Ungaria, la 26 de km de Serbia şi la 35 de km de Triplex Confinium (în latină graniță triplă), borna de frontieră care marchează graniţa în trei direcţii a celor trei state: România, Ungaria şi Serbia.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Sânnicolau Mare se ridică la 12.312 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 12.914 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (73,7%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (7,23%), romi (3,14%), bulgari (2,98%), sârbi (2,98%) și germani (2,1%). Pentru 7,46% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (63,13%), dar există și minorități de romano-catolici (17,49%), penticostali (4,41%), ortodocși sârbi (2,53%) și greco-catolici (2,01%). Pentru 7,55% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Castelul Nakó, situat în centrul orașului Sânnicolau Mare, a fost construit în anul 1864 de contele Nakó Kálmán (Nakó este numele maghiarizat al lui Nacu) în stil neoclasic, după planurile arhitectului Ybl Miklós. În jurul castelului a fost realizat un parc cu arbori de esență rară. În perioada folosirii lui, de către groful Nakó, în interiorul său se găseau valori inestimabile precum biblioteca cu peste 5.000 de volume şi un altar Cinquecento. În salonul domnesc, erau expuse picturi realizate de Franz Adam, Nako Kalmane, Lembach şi Schrottsberg, dulapuri sculptate, copii ale tezaurului descoperit, precum şi alte valori, care după anul 1919 dispar. Castelul a avut de-a lungul timpului diferite întrebuinţări, iar în prezent funcţionează Casa de Cultură şi Muzeul Bartók Béla.

Ce-a mai importantă descoperire arheologică făcută pe teritoriul localităţii, în partea de sud-vest a oraşului, numită Sighet, constă dintr-un tezaur format din 23 piese din aur, având o greutate de peste 10 kg. Tezaurul a fost descoperit în data de 3 iulie 1799 de către un ţăran sârb pe nume Neva Vuin, care săpând în grădina casei sale pe lângă un zid, a găsit această comoară. În jurul descoperirii acestui tezaur, s-au ţesut în timp, numeroase legende care au anumite elemente comune, dar cele mai veridice date le găsim în scrierile lui Neumann, care era directorul cabinetului imperial de numismatică şi antichitate din Viena. Actualmente, comoara se află în patrimoniul Muzeului de istoria artelor – Kunsthistoriches Museum – din Viena. Locul descoperirii tezaurului se află astăzi pe strada Comori, care în anul 1881 a fost însemnat cu piatra comemorativă care nu mai există. Acest loc necesită a fi marcat din nou cu o piatră comemorativă, care să amintească generaţiilor viitoare, că încă din sec. IX – XI aici exista o comunitate bine dezvoltată. Comoara ar putea fi un fel de act de naştere documentar al localităţii. Descoperirea acestei comori a avut de la început, un răsunet internaţional, valoarea sa fiind estimată pe atunci la 3 milioane florini.