Prin acest concurs se urmărește cunoașterea ariilor naturale protejate din vecinătatea localităților vizate, informarea, conștientizarea elevilor, cadrelor didactice și comunităților locale asupra importanței ariilor naturale protejate precum și promovarea proiectului la nivel local. La concurs  au participat elevi din ciclul primar și gimnazial din localitățile amintite.

Concursul s-a desfășurat în două etape: etapa de preselecție în școală  care a avut  loc între 10-12 octombrie 2017 și etapa finală. Aceasta s-a desfășurat în data de 26 octombrie la Sala de Sport din localitatea Comloșu Mare. Au participat 96 de elevi însoțiți de cadre didactice ( aproximativ 120 de persoane). Școala Gimnazială Cenad a fost reprezentată de doamnele profesor Mixich Carmen și Szucs Beatrice. De la Școala Gimnazială Ghizela  au participat  doamnele profesor Grecu Evelyn și  și Vereș Daniela . Din partea Școlii Gimnaziale Saravale au participat doamnele profesor Naghi Laura, Micu Simona și Lung Valentina. Școala Primară Secaș a fost reprezentată de doamnele profesor Livădariu Elena și Stănescu Ana, iar Școala Gimnazială Sânpetru Mare de doamnele profesor Cernescu Maria și Giurici Terezia. De la Școala Gimnazială nr. 2 Sânnicolau Mare au participat domnii profesori Istode Vasile și Sbîrciog Călin. Din partea gazdelor, Școala Gimnazială Comloșu Mare au participat domnii profesori David Dafina, Pascu Alina, Crăciun Manuela, Pascu Ionel, Dema Sergiu, Șandor Ana Maria, Negrău Ecaterina și Rusu Avram.

Această etapă a constat în parcurgerea probelor teoretice(un chestionar cu întrebări despre ariile protejate Comloșu Mare, Cenad și Paniova) și practice (sportive și distractive, pe echipe: alergare tematică imitând animale, trecere prin cerc, pasarea unui PET cu genunchii). Participanții la etapa finală au avut asigurate transportul și masa.

Toți participanții au primit diplome și materiale promoționale iar cei clasați pe locurile I-III  premii separate pe ciclurile de învățământ.
 La învățământul primar premiul I ( bicicleta)  a fost câștigat de eleva Geambazu Iulia–Școala Gimnazială nr.2 Sânnicolau Mare, premiul al II-lea(rucsac)  de elevul Avasilcăi Andrei - Școala Primară Secaș și premiul al III-lea (cort) de eleva Matei Dalia Școala Gimnazială  Sânpetru Mare. La învățământul gimnazial premiul I ( bicicleta)  a fost câștigat de elevul  Ciui Bogdan–Școala Gimnazială  nr.2 Sânnicolau Mare, premiul al II-lea (rucsac)  de eleva Sas  Ștefania –  Școala Gimnazială Cenad și premiul al III-lea de elevul Oltean Darius- Școala Gimnazială Comloșu Mare.

ozio_gallery_lightgallery